Când începe noul al şcolar

Publicitate

Ministerul Educației a transmis oficial anunțul potrivit căruia anul școlar 2019-2020 va începe luni, 9 septembrie.

Chiar dacă s-a vehiculat timp de câteva zile că data începerii noului an școlar ar putea fi mutată pe 16 septembrie, până la urmă a rămas în vigoare data de 9 septembrie, ce fusese deja stabilită după consultarea părinților, a sindicatelor și a elevilor.

Premierul României Viorica Dăncilă i-a cerut, la finele lunii iulie, Ecaterinei Andronescu, fostul ministru al Educației, să amâne începerea cursurilor școlare, solicitare care ar fi venit după o discuție a premierului cu patronatele din turism, cei care au cerut, de fapt, prelungirea perioadei de vacanță.

Decizia ca noul an școlar să înceapă așa cum fusese stabilit, pe 9 septembrie, a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și partenerii săi de dialog social.

Structura anului școlar cupride semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020); vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020); vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!