BOX | Bronz pentru frații Marin la Naționalele de juniori. Arbitrii le-au tăiat elanul spre finală!

Publicitate

Doi pugiliști de la Clubul Sportiv Târgoviște au urcat pe podiumul de premiere la Campionatul Național pentru juniori. Frații Antonio și George Marin au intrat în posesia medaliilor de bronz la întrecerea desfășurată în Sala Sporturilor din Târgu Jiu.

Primul sportiv a terminat pe locul 3 la categoria 50 de kilograme, iar al doilea la 52 de kilograme. Meciurile susținute în semifinale de cei doi dâmbovițeni s-au încheiat sub semnul scandalului, după ce arbitrii i-au dezavantajat de mai multe ori pe sportivii antrenați de Gheorghe Stan. “Ne-au furat ca în cadru. Ambii au câștigat câte trei meciuri, iar în semifinale arbitrii și-au făcut de cap, oferind puncte numai pentru adversari. Arbitrii au fost sub orice critică. La un moment dat, în Sala Sporturilor, a ajuns și un echipaj de Poliție. Nu am mai vazut așa ceva. Pentru mine ambii pugiliști trebuiau să fie campioni”, ne-a declarat Gheorghe Stan. Frații Marin sunt văzuți de specialiști ca fiind două speranțe ale boxului dâmbovițean.

Ionuț Parghel

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!