Bărbat, de 58 de ani, găsit decedat în albia unui râu ce străbate orașul Pucioasa

Publicitate

Descoperire terifiantă, astăzi, pe albia unui râu ce străbate orașul Pucioasa! Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost descoperit mort de către un localnic, care a anunțat imediat autoritățile, potrivit unui comunicat IPJ Dâmbovița.

“Astăzi, 21 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că, pe raza orașului Pucioasa, pe albia unui râu, o persoană a fost găsită precedată. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana în cauză (n.m. decedatul) este unbarbat de 58 de ani din localitate (n.m. Pucioasa).

Cadavrul la o primă examinare, nu prezintă urme vizibile de violență, urmând să fie preluat de SML Dâmbovița. Totodată, la data de 13 martie 2020 a fost sesizată de către familie lipsa acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform procedurilor impuse de lege”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!