Avariile la rețeaua de apă din Moreni au declanșat o explozie de comentarii în mediul online

Publicitate

Fără apă din 5 octombrie! Este vorba despre o parte dintre locuitorii municipiului Moreni care așteaptă de câteva zile remedierea unor avarii produse pe rețea.

”Întreruperea furnizării apei potabile în Moreni a fost generată de apariţia aproape simultană a două avarii: prima pe conducta de distribuţie cu diametrul de 500 mm, iar a doua la o reducţie de la 500 mm – 250 mm în intersecţia dintre Bulevardul Petrolului şi Strada Saturn. După golirea de apă a reţelei şi achiziţionarea materialelor necesare, pe tot parcursul nopţii trecute (n.n. noaptea de 7/8 octombrie), s-au executat lucrări de remediere a avariilor apărute”, au transmis reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Însă, în dimineața de marți, 8 octombrie, după ce a început umplerea cu apă a reţelei de distribuţie, în urma probelor efectuate, s-a constatat că avariile persistă. Reprezentanții Companiei anunțau că, tot marți, în jurul orei 14.30, s-a reluat procedura de umplere cu apă a reţelei de distribuţie şi, dacă nu vor apărea noi probleme, în aproximativ 3 ore reţeaua ar urma să fie plină.

Din cauza avariilor au rămas fără apă locuitorii de pe Strada 22 Decembrie, Bulevardul Petrolului şi cartierul Schela Mare. În toată această perioadă, până la remedierea situaţiei, Compania a anunțat că va livra apă potabilă cu cisternele, deși oamenii s-au plâns că apa nu a fost de ajuns sau chiar că nu au văzut nicio cisternă. Mai mult, morenarii au întrebat în mediul online cum este posibil să apară asemenea avarii la o rețea de apă nouă și au cerut demisii la Compania de Apă întrucât, spuneau ei, nimeni nu a fost în stare zile la rând să repare avariile.

Potrivit incomod.media, Compania de Apă a transmis că morenarii vor avea apă din nou încă de aseară, de la ora 21.00, cu excepția cartierului Schela Mare, fără însă ca reprezentanții instituției să transmită și de ce acești abonați nu vor putea fi încă alimentați cu apă.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!