Aproape 4000 de infracțiuni contra persoanei în Dâmbovița

Publicitate

De la debutul anului și până la finele lunii iulie, bilanțul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița arată că au fost sesizate 8.308 infracțiuni, dintre care 557 economico-financiare, 6.541 de natură judiciară și 1.210 de altă natură.

Din totalul infracțiunilor de natură judiciară, 3.821 au fost contra persoanei, dintre care 2.123 de loviri sau alte violențe și 753 de amenințări.

Principalii indicatori care influențează situația operativă la nivelul județului sunt infracțiunile de lovire și alte violențe, amenințările și furturile. În trimestrul al doilea al anului 2018, pe acest palier s-a înregistrat un trend descendent al infracționalității sesizate, trend care a continuat și în luna august 2018, respectiv în ultimele 4 luni consecutive, ajungând de la 26% creștere la 17% în prezent, față de luna august a anului 2017.

În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, 1.579 au fost furturi și 17 tâlhării. Cele mai multe infracțiuni de furt au privit sustragerile din locuințe (213), urmate de cele din societăți comerciale (143). De asemenea, au fost sesizate 69 de furturi din buzunare, genți și poșete, 63 din auto și 76 de animale și păsări. Pe linie de evaziune fiscală au fost sesizate 39 de infracțiuni, iar la Codul Silvic, 129.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!