Anvelopele de iarnă, obligatorii pe drumurile cu zăpadă, polei sau gheață

0
Publicitate

Județul Dâmbovița s-a confruntat deja cu prima ninsoare din acest început de iarnă, chiar dacă – deocamdată – fără să fie abundentă. Însă temperaturile au scăzut drastic, iar ceața este prezentă aproape în fiecare dimineață.

Este deci important ca șoferii să-și echipeze mașinile de iarnă, în caz contrar riscând sancțiuni deloc de neglijat. Pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ”all seasons”.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a se face referire la o anumită perioadă a anului.

Amenzile sunt prevăzute în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1305 şi 2900 lei), iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

Polițiștii dâmovițeni reamintesc conducătorilor auto că în condiții meteorologice nefavorabile să manifeste atenţie sporită pe toată durata deplasării pe drumurile publice și să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent la factorii de drum, iar fiecare manevră în trafic trebuie făcută numai după o temeinică asigurare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele