Amendă usturătoare pentru o firmă din Dâmboviţa. Şase cetăţeni albanezi, depistaţi muncind ilegal

Publicitate

Poliţiştii  Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Dâmbovița au desfășurat, luni, 1 aprilie a.c., o acţiune în cooperare cu inspectorii de muncă din cadrul I.T.M., pe linia  prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat, la o societate comercială cu obiect de activitate – fabricarea de construcţii metalice și părți componente ale structurilor metalice, 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, din Albania, care nu respectau scopul declarat la intrarea în România și desfăşurau activităţi lucrative fără aviz de muncă sau detașare.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţenilor străini decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România, în termen de 24 de ore.
Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor, a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, cu modificările șicompletăril ulterioare.
Pentru primirea la muncă a străinilor fără forme legale, societatea angajatoare a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 60000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale și a muncii nedeclarate, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!