Ai nevoie de o antenă mobilă? Antena Camping, mică, practică, şi fiabilă, de la Comteleprest

Publicitate

Dacă te-ai săturat de programele oferite în grilă de furnizorii locali, stai într-o zonă unde nu poți opta pentru oferta acestora sau stai mai mult pe drumuri, poți să alegi să vezi emisiunile, filmele sau evenimentele sportive preferate prin satelit. Fără doar și poate, Comteleprest SRL este alături de tine în acest sens, fiind o companie care stăpânește cel mai bine domeniul “antenelor satelit” în județul Dâmbovița și nu numai. Fiind una dintre cele mai longevive societăți comerciale din județ, cu peste 25 de ani de activitate, Comteleprest îți propune să achiziționezi Antena Camping, de la oricare punct de lucru din municipiul Târgoviște.

Mai nou, Antena Camping este o antenă de satelit mică și practică pentru cei care se deplasează, fie ca și șoferi care efectuează transporturi în Uniunea Europeană, fie pentru pasionații de călătorii cu rulota sau chiar apicultori. Această antenă este fiabilă, ușor de transportat și asigură recepția semnalului satelit, putând fi montată fără mare dificultate pe autorisme, camioane, tiruri, rulote, indiferent de locul în care acestea sunt parcate.

Este special concepută pentru utilizarea mobilă, această antenă satelit dispune de o ventuză inclusă, care are rolul de a permite o instalare ușoară și rapidă pe mașină, atât pe plan orizontal cât și vertical. Produsul este solicitat în mod frecvent de șoferii de tir/camion, din dorința de a recepționa programe românești și străine, indiferent de țara pe care o tranzitează.

Produsul poate fi cumpărat atât din magazinele Comteleprest, precum și pe site, accesând link-ul: https://comteleprest.ro/produs/antena-camping

Pentru comenzi puteți suna la numerele de telefon 0731 001 654, 0734 538 706 și 0728 987 081 sau puteți merge la magazinele aflate în orașul Târgoviște: Magazin & Showroom – punct de lucru 1 (str. Tudor Vladimirescu, bl. 130 C, parter), Magazin – Punct de lucru 2 (str. Constantin Brâncoveanu, bl. 11D, parter) și Magazin & Showroom 2  – Punct de lucru 3 (str. Prieteniei, bl. H5, parter). Programul în fiecare punct de lucru este de luni până vineri, între orele 08.00 -18.00.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!