Adrian Apostol, șlefuitorul de talente al secției de handbal de la CSŞ Târgoviște. “Dacă nu se investește în sportivi nu putem avea rezultate niciodată”

0
Publicitate

Ionuț Parghel
Adrian Apostol pare a fi de o viață coordonatorul secției de handbal a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște. Ajuns la clubul din Microraionul 3 în urmă cu 11 ani, antrenorul de 47 de ani a vorbit fără menajamente în dbonline.ro despre situația actuală a handbalului de la CSȘ.

Tehnicianul nu a ocolit nici situația existentă a handbalului dâmbovițean considerând că județul nostru nu poate beneficia prea curând de o echipă în primul eșalon al țării, atâta timp cât nu există investiții serioase în acest sens.

Rep: Domnule Apostol, cum ați ajuns în lumea sportului, dar mai ales în cea a handbalului?

Am început handbalul în clasa a doua, la Școala Nr. 4 Târgoviște, actuala Casă a Corpului Didactic, cu doamna profesor Leni Matei, iar mai apoi am continuat cu profesorul Bobiță Nicolin.

Rep: Care a fost prima echipă pe care a-ți antrenat-o?

Prima echipă a fost a școlii, după care am fost preluat de Bobiță Nicolin la Metalul Târgoviște. Apoi, am plecat la GISP Moreni. În 2006 cu echipa morenară de juniori II ne-am calificat la turneul final al Campionatului Național.

Rep: Ce ne puteți spune despre secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, cea pe care o coordonați?

Din 2007 am preluat catedra de handbal CSȘ Târgoviște și prin muncă și devotament au început să apară rezultatele în cadrul acesteia.

Promovarea valorilor spre marile echipe din România

Rep: Care sunt obiectivele secției în acest an?   

Obiectivele din acest an sunt promovarea a cel puțin a două jucătoare la Centrele Naționale de Excelență și calificarea la un turneu semifinal.

Rep: Credeți că în acest sezon puteți califica echipa de junioare III la turneul final al Campionatului Național?

În acest sezon nu ne putem califica la turneul final, atâta timp cât avem în echipă jucătoare mai mici cu un an. Avem în echipă două jucătoare născute în 2003, iar alte două jucătoare ne-au plecat definitiv la CSM București și HCM Transilvania Brașov.

Rep: Care ar fi strategia dumneavoastră la secția de handbal de la CSȘ? Ce urmăriți să implementați?

Inocularea spiritului de echipă și promovarea valorilor spre marile echipe din  România

Rep: CSȘ Târgoviște a devenit în ultimii ani un bazin important de selecție pentru marile centre de handbal din țară. Care ar fi secretul?

Nu este vorba de nici un secret. Totul depinde de seriozitate și de plăcerea de a împărtăși copiilor tot ce știu eu în materie de handbal.

Rep: Credeți că în perioada următoare CSȘ Târgoviște poate oferi jucătoare loturilor naționale de juniori ale României?

Dacă selecțiile pentru loturile naționale se vor face pe baza competențelor sportive cu siguranță pot fi selecționate și jucătoare de la CSȘ Târgoviște.

Rep: Care a fost cea mai valoroasă jucătoare pe care a-ți antrenat-o?

Florina Cătălina Popescu, căpitanul echipei din Pitești ce activează în Divizia A. Ea a fost și o componentă a Centrului Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea.

“Fără susținere financiară nu putem fi mai sus de Divizia A”

Rep: În acest moment care ar fi vârfurile CSȘ-ului care pot ajunge în handbalul mare?

Avem mai multe vârfuri, precum Izabela Gânju, Diana Petrea, Ana Maria Petre, Ștefania Vlad, Ana Maria Zidăroiu, Georgiana Stan și Izabela Mijoiu.

Rep: Cum atrageți copiii să vină la handbal?

Prin inocularea plăcerii de a face sport și menținerea sănătății copiilor la un nivel ridicat.

Rep: Ce părere aveți despre handbalul dâmbovițean? La nivel de seniori stăm foarte rău…

Așa este, dar la noi există o vorbă: omul sfințește locul. Dacă nu se investește în sportivi  nu putem avea rezultate niciodată.

Rep: Credeți că județul Dâmbovița poate avea în următorii ani echipă în primul eșalon al țării, fie de băieți, fie de fete?

Nu cred că vom avea prea curând echipă în prima ligă a țării. Așa cum am mai spus fără susținere financiară nu putem ridica pretenții la prima ligă a țării.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele