Acţiune a poliţiştilor din Dâmboviţa. Peste 170 de persoane legitimate şi 160 de vehicule controlate

Publicitate

La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu efective de la Formațiunea Rutieră Găești și de la secțiile de poliție rurală Valea Mare și Petrești, au organizat o acțiune pentru depistarea și sancționarea ilegalităților. În cadrul activităților din teren, polițiștii au legitimat 179 de persoane, au controlat 165 de vehicule și au aplicat 166 de sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 20.122 de lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 29 au fost pentru neportul centurii de siguranță, 23 pentru abaterile comise de bicicliști, 5 pentru indisciplina căruțașilor și a pietonilor și 16 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege. Alte 16 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare. Totodată, a fost reținut un permis de conducere pentru circulație pe sensul opus de mers.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele