Accident violent în Dâmbovița! Două TIR-uri s-au ciocnit și au rupt gardurile mai multor case

Publicitate

Accident teribil în această dimineață pe Drumul Național 72, pe raza localității IL Caragiale. Un TIR a acroșat un alt mastodont, după ce șoferul a pierdut controlului volanului, și apoi s-a oprit în gardurile de pe marginea drumului. Din fericire, o singură persoană a fost rănită ușor, iar pagubele materiale sunt destul de însemnate.

Conform IPJ Dâmbovița, traficul rutier, pentru o perioadă de timp, a fost blocat pe ambele sensuri. “Traficul rutier este întrerupt pe DN 72 Ploiești- Târgoviște, la kilometrul 55, în zona localității IL Caragiale, județul Dambovita. Conducătorul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei în condițiile unui carosabil umed, a părăsit partea carosabilă, a acroșat un alt autotren ce se deplasa pe sensul opus și a intrat în gardurile laterale ale caselor. Evenimentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. Traficul este blocat pe ambele sensuri, însă se circulă dirijat, circulația fiind deviată pe străzi adiacente”.

Polițiștii ajunși la fața locului efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele violentului accident.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!