Accident feroviar cu două victime în Dâmboviţa. Un utilaj CFR a deraiat. Mecanicul era băut

Publicitate

Accident feroviar în Dâmbovița, cu doi răniți din rândul personalului CFR. Un utilaj feroviar a deraiat între stațiile Titu și Boteni, la fața locului ajungând pompierii de la Detașamentul Titu, un echipaj de descarcerare, două ambulanțe de la Serviciul Dâmbovița și un elicopter SMURD.

Deocamdată nu se cunosc cauzele deraierii, acestea fiind stabilite de o ulterioară anchetă. Victimele sunt conștiente, însă una dintre ele este în stare mai gravă și urma să fie transportată la un spital din Capitală. Polițiștii dâmbovițeni au întocmit dosar penal pentru ”accident feroviar şi vătămare corporală din culpă” mecanicului utilajului CFR deraiat. Acesta avea o alcoolemie 0,80 mg/l. Ancheta continuă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!