35 cazuri noi de COVID-19 în Dâmbovița și, din nefericire, noi decese, în 24 de ore

Publicitate

1438 de cazuri noi de Coronavirus, în ultimele 24 de ore, în România.

Tot în acest interval, din păcate, s-au înregistrat alte 31 de decese, inclusiv în Dâmbovița, după patru zile în care nu se raportase niciun deces la pacienți internați în județ.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în intervalul 26.09.2020 (10:00) – 27.09.2020 (10:00), au fost înregistrate 31 de decese (21 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și București, iar până astăzi, 4.718 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în România.

În Dâmbovița, s-au raportat 35 de cazuri noi de ieri și până astăzi, dar și 8 probe pozitive la retestare.

Până astăzi, 27 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 122.673 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 98.607 pacienți au fost declarați vindecați.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!