255 de accidente rutiere în Dâmbovița, în primele luni ale anului. Indisciplina pietonală, în topul cauzelor principale

Publicitate
Distribuie

Bilanțul accidentelor rutiere produse în Dâmbovița în primele șase luni ale anului!

În perioada ianuarie-iunie 2020, pe raza judeţului, au fost înregistrate 54 de accidente rutiere grave şi 201 uşoare, în condițiile în care circulația a fost extrem de mult redusă pe perioada stării de urgență, impusă din cauza pandemiei de COVID-19.

Surprinzător sau nu, indisciplina pietonală a reprezentat una dintre principalele cauze care a dus la producerea a 37 de evenimente rutiere, în urma cărora 28 de persoane au fost rănite uşor, 7 persoane grav, iar din păcate 5 persoane au decedat.

Poliţia rutieră recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului.

Evitaţi să circulaţi pe partea carosabilă! Folosiţi trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeţi cât mai aproape de marginea drumului.

După lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, evitaţi, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, iar pentru a fi vizibili purtaţi haine de culori deschise şi elemente reflectorizante!

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!