2018, anul cu cel mai mic număr de nou-născuți de la decretul lui Ceaușescu (1966)

Publicitate

Ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru guvernanți! 2018 a fost anul în care, în România, s-au născut cei mai puțini copii raportat la ultimii 50 de ani. Datele au fost obținute de Edupedu.ro și arată că practic, de la decretul dat de Nicolae Ceaușescu în anul 1966, 2018 a fost anul cu cel mai mic număr de nou-născuți din România.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în primele 11 luni ale anului 2018, s-au născut 173.936 de copii. În urmă cu 10 ani, adică în 2008, în România s-au născut 203.959 de copii, iar site-ul Edupedu.ro compară anul 2018 și cu anul de criză 2011, considerat cel mai greu de după Revoluția din decembrie 1989, anul de criză majoră, când în țară s-au născut, tot în primele 11 luni, 180.414 copii. Deci, în urmă cu 7 ani, se nășteau cu 6.478 mai mulți bebeluși decât în perioada ianuarie – noiembrie 2018.

Și cum datele statistice oficiale pentru luna decembrie 2018, lună restantă în statistica inițială, vor apărea azi, pe 11 februarie, totuși Edupedu.ro a arătat că, din datele nașterilor raportate în sistemul sanitar, a fost obținută pe surse informația că în ultima lună a anului 2018 s-au născut aproximativ 15.500 de copii.

Dacă nu cumva acest număr se dublează în maternitățile private, atunci numărul nou-născuților pentru 2018 va fi în jurul valorii de 190.000, mult mai mic decât per total anul de criză 2011, an cu 196.242 de nou născuți.

Poate că o cauză a acestor statistici alarmante o constituie și faptul că, în ultimii 3 ani, jumătate dintre cei care au plecat din România sunt tineri cu vârste între 20 și 34 de ani.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele