17 iunie, ziua cu două coduri galbene pentru două fenomene meteo diferite

Publicitate

Ziua liberă de 17 iunie vine cu cod galben pentru zeci de județe din țară, inclusiv pentru județul Dâmbovița. Potrivit meteorologilor, în ziua de 17 iunie, în intervalul orar 12.00-22.00, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice și sudice. În orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități cu precădere în zonele de câmpie. Îndeosebi după-amiaza și seara, vremea va fi instabilă la deal, la munte și local în celelalte regiuni. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp. Codul galben de caniculă este completat de un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În aceeași zi și în același interval orar, în cea mai mare parte a zonei de munte, precum și în Transilvania, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei și vestul Dobrogei, apoi și în Crișana, Banat și Maramureș, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!