1 Iunie cu intrarea liberă și activități-surpriză pentru copii și însoțitori la muzeele dâmbovițene

Publicitate

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște organizează activități speciale de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului. Așadar, în data de 1 Iunie, copiii vor putea vizita gratuit muzee din Târgovişte, aflate în administrarea Complexului Curtea Domnească Târgoviște, dar şi Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Ansamblul Brâncovenesc al Curții Domnești de la Potlogi, Peştera Ialomiţei, iar însoţitorii adulți, părinţi sau bunici, vor avea, de asemenea, intrarea liberă.

Totodată, în cadrul Ansamblului Monumental “Curtea Domnească”, Asociaţia ”6 Dorobanţi” va organiza un eveniment de reconstituire istorică cu militari din timpul Primului Război Mondial.

Acţiunea va începe la ora 10:00, printr-o ceremonie istorico-militară, în prezenţa detaşamentului cu efectivul complet. Acesta va fi echipat în uniforme din vremea Războiului cel Mare, reprezentând în principal armata română, dar și alte armate care au luptat în Primul Război Mondial pe Frontul românesc: români, ruşi, austro-ungari, bulgari, germani, englezi şi turci.

Manifestarea va avea un caracter demonstrativ, didactic şi interactiv, adresându-se unui public larg, cu precădere tânăr, interesat de istoria Marelui Război, prezentând sub o formă agreabilă şi complementară evenimentele petrecute în spaţiul românesc în urmă cu un secol.

În Târgoviște, pe lângă monumentele Ansamblului Monumental Curtea Domnească și Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, vizitatorii pot alege Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, dar și Casa Atelier “Gheorghe Petrașcu“, Expoziția “Metamorfozele unui loc al Memoriei” (Școala de Ofițeri “Ferdinand I”și locul procesului și execuției Elenei și lui Nicolae Ceaușescu).

De asemenea, Ansamblul Brâncovenesc al Curții Domnești de la Potlogi vă întâmpină cu poveștile familiei lui Constantin Brâncoveanu, care, așa după cum se știe, a avut 11 copii, şapte domnițe și patru prinți, celui întâi născut, numit tot Constantin, prezumtivul urmaș la tron, fiindu-i hărăzit tocmai domeniul de la Potlogi.

Pentru iubitorii muntelui, Peștera Ialomiței din Munții Bucegi este cea mai adecvată alegere.

Programul de vizitare a Ansamblului Monumental “Curtea Domnească” este cuprins în intervalul orar 9:00-18:30, iar al celorlalte muzee – între orele 9:00 și 17:00.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!